O înțelegere diferită a profeției - John Goldingay
Neconvențională, dar care merită luată în considerare
Ce reprezintă profețiile biblice și care erau scopul acestora?
Modul în care John Goldingay (voi pune pasajul în cele ce urmează) răspunde la aceaste întrebări este că profeția biblică nu funcționează ca un mecanism de predicție transparentă a viitorului, ci ca un instrument teologic și relațional prin care Dumnezeu interpretează prezentul și cheamă oamenii la un anumit mod de a trăi înaintea Lui.
Mai exact, acest teolog demontează o presupunere modernă foarte răspândită: aceea că o profeție ar trebui să ofere, dinainte, informații clare, verificabile și detaliate despre ce urmează să se întâmple. Teza centrală a acestuia este: Profeția nu este despre „a ști ce se va întâmpla”, ci despre „a ști cum să răspunzi lui Dumnezeu acum”.
John Goldingay discutând despre profeție, face următoarele precizări despre înțelegerea profețiilor pe care le proclamau profeții din vechime:
„Unul dintre motivele pentru care profeții nu se limitează la a da rapoarte preliminare despre evenimente este că revelațiile lor sunt uneori menite să inducă în eroare (1 Regi 22).
Un alt motiv este că împlinirea lor depinde de interacțiunea cu răspunsul destinatarilor (vezi Ieremia 18).
Un alt motiv este că împlinirea lor depinde de interacțiunea cu alte persoane implicate (vezi Ezechiel 26 și 29).
Un alt motiv este că ei folosesc imagini și aluzii scripturale, deoarece scopul lor este de a transmite ascultătorilor semnificația evenimentelor, nu doar natura concretă a acestora.
Astfel, nu se putea deduce în avans din profețiile Vechiului Testament care ar fi natura literală a căderii Ierusalimului, a restaurării sale, a eliberării sale de Antioh sau a felului de persoană care ar fi Isus (de aceea Ioan Botezătorul era nedumerit de ceea ce făcea Isus), și nici din Noul Testament nu se poate deduce cum va fi apariția finală a lui Isus sau cum vor fi cerurile noi și pământul nou.
Dar, pe baza declarațiilor lui Dumnezeu, se poate răspunde invitațiilor la pocăință înaintea lui Dumnezeu, la încredere în Dumnezeu și la speranță în Dumnezeu”.1
O să prezint succint punctele acestuia cu câteva comentarii explicative:
1. Profeția nu este mereu clară, uneori este deliberat ambiguă
Cazul din 1 Regi 22 arată că Dumnezeu poate permite ca un mesaj profetic să fie ambiguu sau chiar înșelător, ca instrument de judecată.
Acest fapt intră în contradicție cu presupunerea modernă că profeția ar fi, prin definiție, o descriere clară și exactă a viitorului.
2. Împlinirea depinde de răspunsul celor cărora li se vorbește, de răspunsul uman
În Ieremia 18, Dumnezeu afirmă explicit că schimbă cursul anunțat al evenimentelor în funcție de pocăință sau împietrire.
Profeția nu este un scenariu fix, ci deschide un viitor posibil, dependent de relație. Viitorul descris este condiționat, nu determinist.
3. Împlinirea depinde și de alte persoane din istorie
Textele despre Tir în Ezechiel 26 și 29 arată că o profeție poate avea împliniri parțiale, decalate, reinterpretate istoric, în funcție de acțiunile altor popoare (ex. Babilon).
Profeția nu suspendă istoria, nu se împlinește ignorând restul istoriei, ci lucrează prin ea, prin deciziile umane, politice, militare etc.
4. Limbajul profetic este simbolic pentru că scopul nu e „detaliul”, ci sensul
Profeții folosesc imagini, metafore, ecouri scripturale, nu ca să codifice viitorul, ci ca să explice ce înseamnă evenimentele din punct de vedere teologic (interpretarea teologică a realității).
Scopul nu este să știi cum exact se va întâmpla ceva, ci ce înseamnă acel eveniment în relația cu Dumnezeu.
5. Claritatea profeției este retrospectivă, nu anticipativă
De aceea, afirmația autorului este că:
Nu puteai reconstrui „dinainte” căderea Ierusalimului, în detaliu;
Nici forme restaurării;
Nici tipul de Mesia;
Nici natura exactă a noii creații.
Inclusiv nedumerirea lui Ioan Botezătorul arată că profețiile nu produceau o imagine clară a „tipului” de Mesia care urma să vină. Profeția devine clară în detalii abia retrospectiv, nu predictiv.
Asta înseamnă că putea însemna orice? Nicidecum. Mai degrabă faptul că: aveai suficiente detalii și evenimente pentru ca tu să crezi că a venit Mesia, dar suficiente obscurități în același timp, pentru a nu crede că aveai toate detaliile de dinainte.
Atunci la ce folosește profeția?
În acest moment, putem contura miza teologică a paragrafului teologic de mai sus. Profeția nu îți oferă:
o hartă a viitorului;
detalii verificabile dinainte;
un calendar eshatologic.
ci îți oferă:
chemare la pocăință, la credinioșie față de legământ;
îndemn la încredere în Dumnezeu;
temei pentru speranță, în intervenția divină care va restaura creația și va interveni.
Autorul susține o viziune care cred că merită luată în considerare ca fiind biblică, dar perspectiva nu este una prea des întâlnită:
Profeția nu este despre a ști ce va fi, ci despre a ști cum să trăiești acum înaintea lui Dumnezeu. Profeția este interpretarea teologică a prezentului, nu o ghicire a viitorului. În modul acesta, profeția este înțeleasă drept o pedagogie a relației cu Dumnezeu: ea nu există ca să satisfacă curiozitățile noastre, ci caută să ne formeze în prezent în lumina a ceea ce Dumnezeu promite.
Care e relevanța? Odată ce înțelegem că scopul profețiilor nu era să ofere un portret al viitorului (indiferent de orice), vom conștientiza mai clar care este scopul profețiilor pe care le regăsim în Vechiul Testament și anume: Schimbarea situației prezente a poporului, schimbarea inimii acestuia.
P.S. Menționez că abordarea aceasta o prezint pentru a fi luată în special în considerare, nu neapărat pentru a fi adoptată. Consider că sunt multe nuanțe care ar trebui făcute, mai ales dacă vorbim despre profețiile contemporane. În cazul de față, Goldingay discută în contextul profețiilor vetero-testamentare, nu al dezbaterii actuale dintre continuaționism și cesaționism.
John Goldingay, Hosea-Micah, BakerAcademic, Grand Rapids, 2021, p. 92.